Publicat in: 2013-08-31 09:08:19
Foto: Maria-Magda Velişcu
Uneori pân' la fericire sunt doar câţiva paşi
O vedem aproape, împietrim, aşteptând să fim traşi
Prin inel...şi prinşi în cercul unei fericiri complete
Să închidem sufletul, păstrându-l într-o încăpere fără perete
Dacă fericirea ar avea de fapt formă şi culoare
Chipul cărui lucru sau om ai prefera să fie oare?
Se spune, intenţionat, în mod naiv să o căutam în noi
Ne privim în oglindă, şi n-o găsim chiar de-am fi goi
Probabil s-a ascuns în unul dintre porii pielii
Iau lupa, examinând, uit să văd trecerea vremii
Atunci îmi dau seama că nu pe mine trebuie să mă caut
Căci sunt definţia nefericirii, cu diplomă şi laur
Specială, iubită, tremurând în privirea ta
Mă amăgesc că aş fi totul, dacă m-ai avea
Să-ţi fiu şi aer şi apă şi hrană pentru suflet
În fiecare ascunziş al tău, să mă pot ascunde
Prin inel, acuma te privesc cu formă, dar fără culoare
Decorul alb şi negru ascunde şi parfumul meu de floare
Ofilindu-mă, fără regrete, în zâmbet mă transform
Petalele-mi se culcă una peste alta, de dorul tău încet adorm
Dar, te rog, arată-mi că ai înţeles ce îţi explic
Fericirea nu-i linişte, căci gândul e să n-o pierzi pe nimic
Şi măcinat astfel de teama că nu voi mai rămâne în inel
Preferi să nu mă ai, doar să-mi admiri zbuciumul prin el
Hrăneşte-te cu iluzia păstrării mele în acel cerc
Iubeşte-mă în continuare, apropierea o s-o-ncerc
Iar zâmbetu-mi îşi va păstra forma, chiar şi uscat de viaţă
Mă feresc de a fi liberă de teamă, leagă-mă c-o simplă aţă!