Publicat in: 2013-09-07 09:23:52
Foto: Ionuţ Ignat
De ce nu laşi să-mi usuc gândurile ca firele de iarbă?
Să le părăsesc în vânt, ca paiele golite de-a lor viaţă...
Îţi aşterni vorbele pe rând, să cred că mă priveşti pe mine
Rătăcind, mă bucur de orice cuvânt, ca de-o buburuza ce o pot ţine!
În orice sfârşit de vară, ziua înfrigurată încă mai aşteaptă
Un semn de căldură, aşa cum i se dăruise altă dată
Iar tu ca Soarele, din când în când cu raze timide o alinţi
Ziua îţi zâmbeşte, te-mbrăţişează şi speră măcar s-o minţi
Să minţi frumos, spunându-i cu şoapte că-ţi este dor
Ca lumina să-ţi arate calea, atunci când eşti în zbor
Nu vrei să-nţelegi că nu contează că roşul are pete
Pentru ele, te iubesc mai mult decât orice frumuseţe!
Pe-un vis de-al meu dacă te-ai aşeza, aş lăcrima de bucurie
De dragul tău, aş înverzi şi paiele uscate, tremurând de fericire
În peisajul vieţii, suntem o buburuză şi un pai mărunt
Înlăcrimată-n suflet (te) iubesc, fără să-ţi spun acest cuvânt
Şi chiar de ai călători pe o altă floricică
Şi chiar de nu-s o floare, ci spin ce te ridică
Şi chiar de mă înfurii, spunând că nu te văd
Te simt în continuare, de dorul tău, eu... fac prăpăd!