Publicat in: 2013-09-08 07:43:36
Foto: Ioan Balaşanu
Ai uitat cine sunt, dar ai uitat şi ceea ce sunt...
Gesturile tale, cuvintele mi-au rănit sufletul crunt
M-au învolburat, norii asupra mi s-au strâns
Privesc razele de soare, încercându-mi un surâs
Gândurile încet le-adun cu tot cu mal
Nisipul sedimentându-se cu fiecare val
Orizontul cu ce am clădit până la el se-ndepărtează
Sufăr, acum când înţeleg că fiinţa-mi nu contează
Furtuna pe cerul inimii a pus stăpânire
Transformându-mă în ceea ce n-am vrut să fie devenire
Imaginea e zbuciumată de a mea fiinţă
Plâng...plâng... cu lacrimi şterg orice credinţă
Aş vrea să am răspunsul oricărui viitor
Dar... mi-ai luat toate suspinele-n uşor
Nu m-ai crezut om, ci o mare-n calea ta
Băgându-ţi picioarele, când îţi savurezi evadarea
Îmi caut liniştea şi poate noaptea o s-o aducă
Pe aripi de pescăruşi, hrănindu-se din palma mea udă
Dar ţipetele lor destăinuie ce-am refuzat demult să cred
Că m-ai pierdut, cu gesturi simple, făcute fără vreun regret
Îmi pare rău că n-ai văzut aşa cum sunt de fapt
Îmi pare rău că nespunând ce vreau, tristeţea o desfac
Îmi pare rău că înţeleg mai mult decât ar trebui
Îmi pare rău, că amândoi am stricat ce ar putea fi...