Publicat in: 2013-09-28 13:35:05
Foto: Ioan Balașanu
Pământul s-a înțeles cu cerul să devină un tot
Și-a ridicat munții, întinzându-se cu al său corp
Cu brațele-arbori să agațe norii adunați în zare
Fixându-i, să le fie veșmânt, deși-s pregătiți pentru plecare
"Pământule... tu ai și verde, ai și-albastru
Ce-ar fi să devin portocaliu, fără să fiu un astru
Oare dacă culoarea o întind pe toată suprafața ta
Crezi că astfel mă vei iubi și lângă tine mă vei păstra?"
Pământul, la vocea cerului s-a cutremurat
"Cum ai putea să fii de lângă mine îndepărtat?
Nu vreau să caut altceva în care să mă scald
Decât în tine, Cerule, căci tu m-ajuți să nu mai cad!"
"Dar nici norii ce caută război nu te-au înfuriat?
Sunt geloși pe noi...căci Pământule, mie te-ai aliniat...
Și te învârți ...te-nvârți... alintându-te în inima mea
Eu devin albastru, verde, gri, portocaliu...din iubire iau culoarea ta!
"Cerule, ce minunat îți stau prinse stelele în păr...
Și luna diademă...coboară-ți șuvițele pe mine,cu ele mă măsori
Iar când ți-e dor, arată-mi coborând câte o stea
Și când mă vrei îmbrățișat, scurge-mi pe trup ploaia..."
Dumnezeu a hotărât ca Cerul și Pământul să fie împreună
Unul fără altul, nici noi nu am avea decor în care să lăsăm o urmă
O urmă de speranță....că ne-am putea vedea și întâlni
O urmă de iubire...fără de care n-am putea zâmbi....