Publicat in: 2013-10-01 10:19:02
Mi-aş dori să-mi văd îngerul... să îl pot atinge, să îl pot alinta, să-i las la rândul lui să mă aline... să înţeleg când îmi spune că greşesc, înainte de a face asta... Oare de ce nu-i vedem? Oare pe cine a vrut Dumnezeu să pedepsească? Pe noi care nu-i zărim? sau pe ei? Sunt întrebări la care cu singuranţă nu voi găsi răspunsurile corecte în timpul util de a vi le împărtăşi, dar voi continua să mi le adresez, căci acesta este felul meu. Sunt omul cu întrebări...Iar dacă întrebările nu vor mai exista, atunci probabil nici eu nu voi mai fi în spatele ecranului tău...Mă gândeam...ce este mai dramatic şi mai sancţionator?... să nu observi cearta sau bucuria cuiva, care este lângă tine? sau poate să fii chiar acel suflet, care deşi ştii că nu e bine, nu-i poţi spune nimic celui care greşeşte, întrucât nu te vede? Şi te simţi ca într-un vis urât, în care dai din mâini şi din picioare... urli, fără să poţi scoate un sunet...crezi că o soluţie ar fi să loveşti, dar nici asta nu îţi iese... şi rămâi pasiv în suferinţa ta, căci ajutorul tău rămâne doar în stadiul voinţei...fără nicio finalitate... Cum crezi că simte îngerul tău, când tu, ghemuit între patru pereţi, în singurătatea nefericirii, plângi... fără să poată nici măcar să îţi poată şterge lacrimile? Încearcă să-ţi imaginezi cum se străduieşte bătând din aripi să te îmbrăţişeze, dar mâinile lui trec prin tine, fără să îţi lase nicio urmă...Nici când eşti fericit, el nu poate fi la fel... zâmbeşte lângă tine, trăieşte ceea ce tu simţi, dar ar vrea să te ţină de mâini sărind împreună prin încăpere .... Însă nu poate...căci noi nu-i vedem...Şi suferă din ce în ce mai tare, întrucât de la zi la alta, pierdem şi mai mult credinţa în existenţa lor... Nici copiilor nu le mai vorbim despre îngeri, preferând zânele, zmeii şi flacăii fără bătrâneţe în detrimentul primilor...Şi atunci, vin şi te întreb din nou, cine este de fapt cel pedepsit? Am încercat să îmi răspund în mod umil, de ce se întamplă astfel...E o părere, o viziune, care îţi dă dreptul pe deplin să mă judeci şi să mă critici... şi chiar vreau asta, întrucât fericirea mea prinde contur când şi tu, cititorule, îţi adresezi măcar aceleaşi întrebări, chiar de răspunsurile îţi sunt diferite...ce cred eu? Ca de fapt intenţia Divinităţii, iniţială, a fost aceea de a ne apropia pe noi, oamenii... căci dacă am vorbi cu îngerii noştri, nu ne-am mai simţi singuri...şi natura umană, egoistă fiind, nu ar mai căuta prezenţa lumească... dacă am putea fi sfătuiţi de îngeri, atunci nu ne-am cere sfatul unul altuia... şi atunci, natura umană devine geloasă şi chiar jignită, căci noi, oamenii vrem să fim utili... însă orgoliul nostru vrea ca utilitatea să fie cerută, nu oferită... Ar trebui să învăţăm din mesajul lui Dumnezeu... şi să devenim unii pentru ceilalţi, îngeri...Ei vor continua să ne fie alături şi ca în fotografie de sus, vor aduce o odă de fiecare dată când soarele răsare... pentru că din acel moment , treji fiind, trebuie să ne vedem unii pe alţii în lumină!
Fă-ţi curaj şi priveşte-ţi îngerul...chiar de nu poate să te aline, să te îmbrăţişeze, să-ţi zâmbească, să-ţi vorbească, doar pentru că aşa s-a hotărât! Privindu-l cu ochii minţii, de fapt faci suferinţa lui mai uşor de purtat...Încearcă să le vorbeşti copiilor tăi despre îngeri, exact cum îţi imaginezi că ei sunt...căci sinceritatea şi puritatea lor, niciodată nu ne va pune în situaţie de batjocură... De nu ai copii, crede că îngerul este lângă tine...şi zâmbeşte... chiar de pari un nebun singur într-o încăpere... zâmbetul tău este molipsitor şi poate bucurie pentru cine îl vede...deci nu-l ascunde între patru pereţi...
2013-10-03 20:25:28