Potisme. Poezii de dragoste si ura. Pasiune si Frica. Iubire si dezlantuire

Publicat in: 2013-01-22 01:21:00

Of, Doamne....de ce ma-mpingi

In vise pline si cateodata fara sens?

De ce tu linistea-mi alungi

Trimitandu-ma pe-o strada fara mers?

Mi-e teama, caci ziua a plecat

Si sufletele n-au mai ascultat...

S-astepte in tacere la intersectie

Venirea mea atunci si doar spre ele...

Si uite, unul suparat a rabufnit

Caci gandul spre un viu e de neoprit...

" Ce tot vrei sa-ti spuna acum?

Eu am un drum si trebuie sa-mi spui cum!"

Of, Doamne... am obosit!

Uneori, dai suflete ce n-au primit

Nimica bun, din care ei sa-nvete

Ca apa nu-i ca sa-i rasfete!

Dar eu umila voi tacea

Doar ea mi-aduce linistea!

In viata ea trebuie sa se-nvete

Cu imagini ce vor navali semete

Oh, Doamne.... da-i putere

Sa-nteleaga ca nu-s durere

Ca eu treaba trebuie s-o fac

Si cu cei care se-mpusca in cap!

ea a plecat din lumea ta
acum e acolo jos...sub pămînt
...what dreams may come....
a coborat sa se gaseasca si sa se readuca deasupra
pentru ca lui nu-i pasa decat de visul lui
il roaga sa n-o mai iubeasca asa
pentru ca e utat! e rusine!
sa-si spele pacatele prin ce spitale vrea!
sunt atat de tristă....

O intelege pentru ca: si el e trist... dar nu-i rusine!Nu cauta spitale si oricum nu-l vor, nu au medicamente pentru ale lui toate pacate. Dac-a plecat, atunci...pacat. Iar visul lui nu-i doar al lui. Si ruga ei, ranirea lui. A nu vrea sa-ntelegi...cand poti.