Publicat in: 2013-01-21 18:18:00
Buna seara, draga Cititorule... Azi am tacut, dar gandurile mi-au rasunat toata ziua. Am pornit-o de la mare si am ajuns la munte, de la dulce la sarat, de la frumos la urat, de la lumina la intuneric si m-am hotarat despre ce sa-ti scriu acum.
Ma arunc ca schiopu-n carje si voi scrie despre perfectiune...
Voi incepe expunerea cu o departajare intre ce-as putea alege: perfectiunea formei sau perfectiunea continutului?
Interes ar putea fi pentru amandoua, rolul si scopul fiind diferit in functie de nevoie. Asta si daca acceptam ca nevoia ne indeamna spre descoperire.
Intotdeauna ne bazam pe prima impresie, iar asta nu poate fi guvernata decat de perfectiunea formei. Ne simtim atrasi de ceea ce se vede perfect, iar imaginea ne va trage brusc ca un magnet spre descoperire.
Pe unii dintre noi, perfectiunea formei ne inhiba stabilind bariere peste care nu vrem sa trecem. ne este teama de lipsa continutului, de o lipsa a bazei. Dar poate ce uitam este ca tocmai lipsa unui anumit continut ne permite umplerea formei chiar de catre noi corespunzator propriilor asteptari. Iar asta nu inseamna modelare, ci doar completare, pentru ca formei ii este dor de continut.
As vrea sa nu-mi fie teama de perfect, sa vreau sa-l completez si sa-l iubesc ca fiind un tot cu mine.
Adevarat e ca in calatoria mea caut perfectiunea continutului, dar din nou ma simt cuprinsa de temeri...temerea ca nu mai am ce sa-i aduc nou, ca stie totul, ca poate totul... ca are totul...Si ma intreb: de ce m-ar vrea pe mine? Eu, o imperfecta in forma si continut...Dar imi fac curaj, respir, inlatur rusinea si trec la cercetare...Interpretez umbre, caricaturile perfectului, alungite si strambe din cauza luminii. Ma bucur ca-l vad asa si incerc sa invat cum sa-i arat ca-l doresc si mai ales ca are nevoie de mine. Mai mult, ma gandesc ca tocmai pentru ca toti cred ca acest continut este perfect il face atat de nefericit...atat de defect...de fragil....
Si sper sa zambeasca cand intelege ca vreau sa vad ca e doar perfectibil, ca doar pare a fi un continut perfect, intrucat examinarile de pana la acest moment s-au dovedit superficiale.
Nu vrem sa fim perfecti, nici in forma, nici in continut, caci nu ne mai vrea nimeni... Ne lasa si ne uita ca pe niste statui, reci si acoperite de timp. Acoperite atat de mult, incat nu ne mai descopera nimeni.
Iar tu , Cititorule esti ca mine: doar perfectibil si crede-ma ca asta imi da curaj sa vreau sa cunosc...iar tu sa completezi!