Publicat in: 2012-12-22 17:08:00
Constat ca albul zapezii de pe marginea drumului ma enerveaza. Arogant, prin lipsa culorilor nu vrea sa imi dea nici un semn, nici un indiciu, refuzand orice forma de comunicare. Culorile formeaza imagini, iar acestea din urma dau nastere la senzatii. Dar albul pentru mine e doar o cvasi-culoare enervanta.
Continui sa-l privesc, si uite asa se naste dorinta de a -l patrunde si poate de-l cuceri. Insa ochii mei s-au molipsit si nu invers... e aproape, e langa mine! Aud vocea orizontului rece ce ma cheama spre el si ma gandesc de ce m-ar vrea???? eu nu ii aduc culoare.... sunt la fel de alba, nu ii aduc caldura....sunt la fel de rece...
Insa chemarea e mult mai puternica si hotarasc sa pornesc. Vreau ca aceasta calatorie sa para un demers decizional, dar bataile inimii imi confirma forta instinctului.
Am pornit si indreptandu-ma spre el constat ca m-am indepartat de fapt de mine... Unde ma duc? unde ajung? unde ma opresc? la ce ma intorc? ma mai intorc?
Prea multe intrebari si nici un raspuns. Ma bazez pe el ca pe un prieten, dar n-a facut nimic care sa-i confere aceasta calitate. Doar increderea mea l-a imbracat si luminat, dar e de-ajuns?
Ma infurii pe mine, pentru ca orice traire naste o intrebare, orice raspuns, genereaza si mai multe indoieli.
Instinctule, unde esti? Tu m-ai impins, tu ajuta-ma!
Drumul pare lung pe o carare dintr-un tablou fara nimic. As fi ales altul, dar nu m-a ispitit la fel.
Nu sunt singura! Ma bucur de prezenta padurii ca si cum ar fi insotitorul asteptat. Dar nu e atat prietenoasa, pe cat am sperat. Crengile copacilor tulburate de vant se intind sa imi sfasaie hainele. Dar chiar si asa, acest singur gest primit, il simt ca pe un sprijin. Vantul infuriat pe curajul meu de a ma alia cu pomii isi aduce in ajutor si ceata....
O inving si cu lumina sufletului vad fum iesind incet din cosul unei case. E vie, calda si primitoare. Dar cel mai important : EXISTA! Usa imi zambeste invitandu-ma sa o incerc. Imi fac curaj si ma aproprii. Dar stai... manerul e din ceata si nu-l pot cuprinde! Mai incerc inc-o data, si inc-o data, fara sa reusesc. Totusi il vad si nu inteleg...
Cata amagire! De ce ar avea usa si maner daca nu te vrea in ea? Probabil nu pe mine ma astepta...
Cu tristete si disperare ma uit la mainele mele si inteleg...
Eu sunt de fapt de dincolo....
Continui sa-l privesc, si uite asa se naste dorinta de a -l patrunde si poate de-l cuceri. Insa ochii mei s-au molipsit si nu invers... e aproape, e langa mine! Aud vocea orizontului rece ce ma cheama spre el si ma gandesc de ce m-ar vrea???? eu nu ii aduc culoare.... sunt la fel de alba, nu ii aduc caldura....sunt la fel de rece...
Insa chemarea e mult mai puternica si hotarasc sa pornesc. Vreau ca aceasta calatorie sa para un demers decizional, dar bataile inimii imi confirma forta instinctului.
Am pornit si indreptandu-ma spre el constat ca m-am indepartat de fapt de mine... Unde ma duc? unde ajung? unde ma opresc? la ce ma intorc? ma mai intorc?
Prea multe intrebari si nici un raspuns. Ma bazez pe el ca pe un prieten, dar n-a facut nimic care sa-i confere aceasta calitate. Doar increderea mea l-a imbracat si luminat, dar e de-ajuns?
Ma infurii pe mine, pentru ca orice traire naste o intrebare, orice raspuns, genereaza si mai multe indoieli.
Instinctule, unde esti? Tu m-ai impins, tu ajuta-ma!
Drumul pare lung pe o carare dintr-un tablou fara nimic. As fi ales altul, dar nu m-a ispitit la fel.
Nu sunt singura! Ma bucur de prezenta padurii ca si cum ar fi insotitorul asteptat. Dar nu e atat prietenoasa, pe cat am sperat. Crengile copacilor tulburate de vant se intind sa imi sfasaie hainele. Dar chiar si asa, acest singur gest primit, il simt ca pe un sprijin. Vantul infuriat pe curajul meu de a ma alia cu pomii isi aduce in ajutor si ceata....
O inving si cu lumina sufletului vad fum iesind incet din cosul unei case. E vie, calda si primitoare. Dar cel mai important : EXISTA! Usa imi zambeste invitandu-ma sa o incerc. Imi fac curaj si ma aproprii. Dar stai... manerul e din ceata si nu-l pot cuprinde! Mai incerc inc-o data, si inc-o data, fara sa reusesc. Totusi il vad si nu inteleg...
Cata amagire! De ce ar avea usa si maner daca nu te vrea in ea? Probabil nu pe mine ma astepta...
Cu tristete si disperare ma uit la mainele mele si inteleg...
Eu sunt de fapt de dincolo....