Publicat in: 2012-12-17 20:43:00
Am putea la fiecare trezire sa alegem un cuvant si pornind de la semnificatia continutului sau sa dam trupului de cuvinte astfel nascut puterea de a trai. Asta si pentru ca insufletirea o facem noi, devenind un zeu al propriilor scrieri prin deciziile ulterioare.
Azi, intr-o zi de luni, intr-o saptamana a credintei si a bucuriei, am alege sa scriem despre a darui.
Satula de sloganurile de sensibilizare, realizez, ca efect al lantului de dezamagiri, ca suntem mai putin dispusi sa daruim ca sa primim.... si astfel, asteptam si apoi reactionam gestul nostru fiind doar un raspuns. Preocuparea pentru intelegerea continutului acestor cuvinte se datoreaza raspunsurilor primite in campania de sensibilizare a societatii cu privire la un fapt tragic prezent: copiii grav bolnavi.
Am inceput timid cu cateva scrieri pe facebook si bucuroasa de feedback-ul primit am prins curaj in cercetarea mea. Din acel moment extinderea s-a referit si la situatii, la oameni, dar si la cereri. Statistic: multi au vorbit despre, putini au facut pentru. Si ma intreb: de ce? Nu am fost destul de convingatoare? Dar cum ai putea sa fii mai insistent, cand insistenta se justifica tocmai prin esenta situatiei.
Sunt multi copii bolnavi, parca mai mult decat oricand. Sunt multe boli grave, dar parca mai grave decat oricand.
" As prefera sa fie racit cu febra in fiecare zi, decat cu cancer pulmonar metastazic...." . M-am uitat la privirea medicului ce mi-a soptit destainuirea de mai sus si am inteles... desi cadru medical, era un parinte, insa cunostintele profesionale il faceau sa inteleaga si mai bine care e urmarea... Si desi am invatat alte lucruri, am inteles si eu nenorocirea. Avem bolnavi,avem medici iar in rest avem NIMIC. Suntem nevoiti sa luptam cu lipsa de medicamente, cu lipsa de aparatura medicala, cu diagnostice mai mult sau mai putin gresite, cu neincrederea pacientului, cu lipsa de speranta..... si cu toate astea ne luptam si cu indiferenta celor din jur....
Iti spun tie cititorului ca eu am inteles de ce!
Avem tendinta absolutizarii starii noastre. Ori daca noua ne e bine, sigur lumea e buna..... Daca noua ne e rau, sigur lumea e rea.... Tentatia dupa cum observi este de a fi convinsi ca noi dam culoare lumii pe care o privi, fara sa realizam ca in orice clipa culoarea ei poate fi in contradictie.... si de ce? pentru ca suntem centrul universului nostru!
Sunt revoltata cititorului, pe mine ca incerc, pe tine ca ma asculti, pe restul ca NU AUD!
Am convingerea ca s-ar intelege numai daca raul i-ar cuprinde, dar de ce mi-as dori asta?
Insa cel mai mare regret ma cuprinde cand ma uit la cei care inteleg de fapt pentru ca ei sunt cei care sufera.... si in mod ipocrit imi doresc SA NU INTELEG!
Un lucru e cert! Noi dam culoare vietii si daca fiecare dintre noi ar transmite o raza de lumina catre ceva lipsit de speranta cel mai probabil...... va vedea si Dumnezeu!
2012-12-18 00:18:50