Potisme. Poezii de dragoste si ura. Pasiune si Frica. Iubire si dezlantuire

Publicat in: 2013-04-09 17:48:12

N-ai cum să uiţi, n-ai cum să treci Prin câmpul plin cu maci semeţi Fără să-i ceri soarelui să ierte Că ai rupt cea mai frumoasă floare dintre ele... Dar macul este vinovat Că-i frumos....se vrea luat! El nu crede că-i plăpând Şi odată rupt, petale-i vezi căzând.... Roşul e puternic şi te cheamă Pare că-i etern şi tot el te-ndeamnă! "Hai cuprinde-mă cu degetele tale Iubeşte-mă, rupe-mă....fă-mă floare nemuritoare!" "Offf macule... tu chiar crezi Că odată rupt, ai să mă tot vezi? Ştiu cu tine acasă eu n-ajung În mâna mea te ofileşti...şi am să plâng!" Vântul îi adie printre petale Îl invidiez că poate astfel să strecoare Fiori de fluturi, atingeri cu săruturi Din mireasmă ia o parte şi-l acuz de furturi! Cum poate să-i sărute roşul viu, fierbinte Şi-l apleacă spre pământ.... acum mă minte! Vrea să cred că-i fericit şi vesel Culoare unsă regină ca-n pastel! L-am rupt, şi cred că astfel l-am iubit Din tulpina subţire seva vieţii a ieşit "Hai Soare!...usucă floarea mea Fă-o din hârtie, păstrează-i frumuseţea! Cu roşu-palid, cu petale ce dau să-mbrăţişeze Un simplu om ce dragostea firavă a vrut să-ncerce!" Iar floarea ofilită şi ghemuită-n palma sa Pare că-i jură pentru totdeauna credinţă...