Publicat in: 2013-04-20 21:28:09
Desi nu am lasat sa se vada, in profesie au fost cateva momente cand m-am aflat intr-o vadita dilema... Am uitat sa-ti reamintesc cititorule care imi este profesia... Sunt avocat, m-am nascut cu abilitatile unuia, am muncit si apoi am inteles ca mi se potriveste ca o manusa. Ca o scurta paranteza, dar importanta in expunerea ce va urma, trebuie sa intelegi de ce am decis ca aceasta profesie ar fi parte din natura mea. Intotdeauna am manifestat interes pentru stirile de la ora 5, pentru articolele ce contineau prezentari mai mult sau mai putin detaliate a diferitelor fapte de natura penala, capatandu-mi atentia mai ales cele care aveau la baza anumite comportamente deviante. As fi putut sa ma fi indreptat catre psihiatrie, insa.... nu ma gandeam nici o clipa ca acestia ar trebui tratati, provocarea pentru mine fiind cum pot scapa nepedepsiti... Pe de alta parte, de teama sa nu innebunesc de tot impreuna cu ei, am ales sa le fiu avocat, al acel om pregatit sa explice unei instante de ce s-a ajuns in situatia infractionala, sa dea vina pe partea adversa stabilind caracterul de reactie si nu de actiune in ceea ce priveste fapta clientului, sa aiba curajul ( fara sa o numim nesimtire) sa priveasca in ochii victimei si ai judecatorului in timp ce cere clementa...Deci ca sa ne intelegem, am o preferinta pentru cei vinovati...
Aspectul acesta fiind acum lamurit, vei pricepe mai bine care mi-a fost una din dileme. Conform tiparului clasic, eram obisnuita ca cel pe care il aparam si care era vinovat sa ceara iertare, iar cel cu care ma judecam sa ceara pedepsirea clientului meu cat mai aspru. Intr-o astfel de ecuatie, pregatirea si experienta mea imi stabileste clar reperele pe care trebuie sa le urmez. Strategia o construiesc de la primele file ale dosarului penal, primele declaratii ale partilor sau ale martorilor, primele cercetari de la fata locului, deci de la primele probe. Cei care ma cunosc ( din punct de vedere profesional) stiu ca sunt o tipicara intrucat cercetez fiecare fila sub toate aspectele ( numai n-o gust), descoperind toate legaturile posibile si aparent imposibile... doar in sprijinul clientului meu. Dar ca sa ajungem la situatia cu pricina, imi reamintesc ca era zi de torida de vara, vacanta judecatoreasca, cand practic nici firul de iarba in curtea Parchetului nu ar trebui sa creasca. Dar, se pare ca se lucreaza si in vacanta, fiind astfel chemata la audierea partilor din dosar... eram stagiar, si deci obligata la acel moment sa acord asistenta juridica si din oficiu fara ca prezenta mea acolo sa fie consecinta demersului decizional al celui pentru care am fost chemata. Dar chiar si asa eram avocatul lui , iar el clientul meu...destinul aducandu-ne pe toti trei in aceeasi incapere, in aceeasi situatie fara ca nici unul dintre noi sa fi dorit neaparat acest lucru. Situatia conflictuala profesional ivita pentru mine a fost aceea ca al meu cient nu dorea aparat, ba chiar pedepsit, partea adversa nu dorea pedepsirea, ba chiar iertarea, iar eu ma simteam depasita de nemultumirea clientului de a avea avocat... si de aici dilema. Orice demers al meu, parea conform juramantului depus la intrarea in profesie, dar mult in ciuda vointa clientului...la o prima vedere fraternizam cu partea adversa! Desi incercam sa explic cauzele in speranta anularii caracterului penal al faptei, clientul spunea invers : nu a existat culpa, ci intentie! n-am facut din greseala, ci am vrut sa se intample asta, deci vreau sa fiu pedepsit! ...
Solutia la acel moment, ad-hoc gasita a fost de a stabili o punte de comunicare intre cei doi... stii, o cale de mijloc, de fapt ...pe mine. Si am reusit sa asez situatia intr-o forma cu noi, toti trei, de liniste ( de pace) emotionala... fara ca sa pot sa imi exercit profesia asa cum eram obisnuita si pregatita... dar asta intrucat clientul meu imi refuza serviciile prin acte procesuale in vadita contradictie , dar si pentru ca partea adversa nu putea sa explice instantei de ce avea nevoie de iertarea clientului meu de catre completul de judecata...Mi-am pus problema rolului meu, dar si intrebarea daca nu cumva al meu client are o strategie pe care eu n-o inteleg, desi ar trebui. Eu explicam, el anula tot prin proprii declaratii... Ar fi necesar sa explic si de ce cealalata parte ar avea nevoie de iertarea clientului de catre instanta de judecata, dar aceasta va fi subiectul unui alt potism, azi ocupandu-ma de cel careuia ii acordam asistenta juridica.... Nu ma intreba de ce nu mai profesez, dar chiar si asa, crede-ma ca povestea de mai sus am retrait-o in alte circumstante. Si atunci, ca si in alte situatii din viata mi-am pus problema : eu... am ajuns un avocat...dar ce pacat!