Publicat in: 2013-04-26 11:01:04
Cafeaua din ceasca mi s-a terminat. Simt nevoia sa cobor in restaurantul hotelului sa mai iau una, dar ma razgandesc cu fiecare pas al piciorului stang. Am senzatia ca desi rolul acestor membre este de a ma ajuta sa merg inainte, dreptul imi spune " hai" ( ca-i bine), stangul imi soptesteste timid " stai" ( ca-i rau). Nu stiu pe care sa-l ascult, dar oricum imprejurarea unuia fara celalalt ar putea sa ma impiedice chiar sa-mi si imaginez ca as ajunge la cafeaua aia nenorocita, la dependenta mea ... Simt asta pentru ca la prima ceasca luata privile m-au incercuit. Azi, ca niciodata voi vorbi mai mult despre mine, simtind nevoia sa ma cunoasteti. Ei.. bine! Sa presupunem ca voi, cei care ma cititi sunteti proprietarii privirilor, priviri fara cuvinte, dar atat de vii incat ma ard... si intrucat felul in care va uitati la imaginea pe care v-o ofer e atat de sanctionator, incat realizez ca voi sunteti cei care imi influentati piciorul stang. Da... sunt in fata bufetului suedez, o aratare cu pielea alba din care se vede atat de mult pentru ca bluza pe care o port te lasa sa-mi descoperi gatul, umerii, bratele, jumatate din spate..aproape tot! Femeia de langa tine, care ar putea sa-ti fie sotie, prietena, iubita sau colega de servici isi arata deranjul ca am pantaloni :), pentru ca sunt foarte stramti, frumosi si cum materialul bluzei porneste practic de la sani imi stau mai bine decat bine...imi stau senzual. Dar senzualitatea mea nu se opreste aici...emana din pielea mea sifonata de asternuturile de bumbac, din parul zburlit de degetele iubitului, de machiajul intins de saruturi...daca aseara aratam ca scoasa din cutie, acum in dimineata ta arat ca scoasa din pat! Si am fost trasa din ascunzisul iubirii de mirosul cafelei, de care am atata nevoie, dar pentru ca tu ma judeci caci se vede ca am fost iubita asta noapte, piciorul stang imi cere sa ma razgandesc sa mai vreau sa ma vezi si a doua oara. Dar n-o voi face, caci asta este felul meu sa ma fac vazuta, privita, dusmanita, enervanta, dorita, prada voyeur-ilor... Esti unul dintre ei...si mi-e ciuda ca nu recunosti aceasta trasatura, dand vina in totalitate pe mine! Si pentru ca eu pot, ma incalt cu pantofii cu toc din catifea neagra...deci o iau de la capat! uite-te bine, spectacolul s-ar putea sa fie diferit, poate mai bun, poate mai prost... Sunt intr-un oras mare...am incercat sa ma pierd printre multimea de suflete, dar n-am reusit. Privesc chipuri, ganduri, mesaje si realizez un lucru: m-as putea pierde doar daca m-as ascunde in ( si nu printre) unul din cei de langa mine sau din fata mea. As fi o boala care il cuprinde si-l obliga sa ma gazduiasca pana nu mai poate, pana propriul sau suflet ma izgoneste din ambalajul primit de la divinitate . Isi poate regasi confortul , imaginea si viata doar daca ma invinge si ma alunga. Pe de alta parte, tu, cel care ma cunosti, ai avantajul de a stii cata nevoie am eu de aer...si ca oricum la un moment dat voi respira si dincolo de tine, caci asta e! nu ma poti pastra decat daca ma las pastrata! Am adormit asta noapte cu geamurile deschise, sa simt frigul diminetii, dar si parfumul lui...al acestui oras mare. Pe geamul de la dormitor s-a strecurat si parte din mirosul meu amestecandu-se cu cele ale acestui oras ce respira si priveste tot timpul... ce ma adie si ma observa tot timpul. Sunt la a doua cafea, iar energizarea creierului imi ofera solutia : privirea voastra nu e pentru ca stiti ce-am facut, sau pentru cum ma imbrac, sau pentru ca pot sta singura la o masa fara sa am nevoie de nici o companie, ci pentru ca sunt o femeie ce ma las privita si iubita doar printr-un geam, doar prin respiratie de un oras intreg. Nu voi ascunde asta, deci nu ma voi ascunde pe mine, dar ma voi pierde in tine, tocmai ca sa vezi cum e, caci tu nu ai curajul meu !