Publicat in: 2013-02-15 07:02:00
Azi vom vorbi putin, cititorului, despre un fapt important din viata mea. Cuvintele-mi vor fi simple ghicitori, dar nu pentru a ascunde la mine, ci pentru a ne ajuta sa descoperim. Pentru ca asta e rolul unei ghicitori.... si supriza...am aflat ca viata in sine e o ghicitoare. Iti sunt date simple sau complicate repere, iar daca agerimea nu te caracterizeaza nici nativ, nici intentional atunci nu vei vedea padurea din cauza copacilor.
M-am maturizat: mi-am cunoscut sufletul, am vorbit cu el, am inteles ca e perechea mintii mele, ca are aceeasi inima cu ea si mai ales am inteles ce are nevoie.
Spunea cineva fata de care am multa admiratie ca sufletul ne bate mintea la cap.. Are dreptate, multa dreptate! si atunci am acceptat ca dreptatea de fapt e adevar, bun pentru mine, eliberator, dar in acelasi timp devorator. Astfel, azi cred ca dreptatea sufletului iti poate devora principiile, crezurile stabilite pana la acceptarea luptei, iti poate devora linistea si la final, dar nu in ultimul rand mintea! Spun ca nu in ultimul rand, pentru ca totul se petrece concomitent, si nu stii nicioadata cu cine sau cu ce incepe sufletul sa lupte.
Spun ca propriul suflet ne e perechea mintii, pentru ca realitatea inteleasa de mine consta in aceea ca de fapt acesta este rostul cautarii noastre. Si CEL care ne este alaturi, ne da indicii prin ghicitorile vietii e tocmai Bunul Dumnezeu. Sufletul pereche nu e persoana iubita. Ne explicam neajunsurile prin eforturile poate neimplinite de identificare a acesteia. Dar sufletul nostru nu traieste numai din iubire, dragostea avand in primul rand rol de inviere, de luminare, de implinire...
Avem tendinta sa vorbim despre un suflet-jumatate, cu credinta ca e vorba de altcineva... Spuneam unor persoane foarte dragi ( ce-mi cunosc crezurile si trairile) ca trebuie sa fim foarte necredinciosi daca ne imaginam ca sufletele au fost candva impreuna, avand aceeasi origine. Cat de lipsiti de credinta am putea fi sa ne imaginam ca Dumnezeu are distractia ruperii in doua a sufletelor arancandu-le in batalia vietii? Cum iti poti imagina ca El sta in propriul balcon, distrandu-se pe seama cautarii noastre? Nicidecum. El ne da indicii sa ne regasim si mai apoi putere sa construim o stare de liniste. Totodata, imi asum si spun ca nu exista suflet-jumatate. Pentru ca in caz contrar as admite ca simpla potrivire tine de forma. Cautarea linstii e mult mai complicata, intrucat tine de continut, de potrivire prin suprapunere, de acceptare, de intelegere, si mai ales de dorinta.
Dorinta fizica transpusa in nevoie nu ne da liniste, ci mai degraba neliniste... ne slabeste, ne modifica, dar in acelasi timp intr-o anumita privinta ne coloreaza.
Iar azi, dupa cum spuneam mi-am cunoscut sufletul, perechea mintii mele. Are aceeasi inima, si prin lupta dintre cele doua am inteles ca inima slabeste. Azi am hotarat sa o intaresc, astfel, i-am dat sufletului mai mult credit. L-am ascultat, l-am inteles... De acum ramane mintii sa-l poata ajuta sa-si gaseasca potrivirile, prin deslusirea ghicitorilor.
Ma rog la Dumnezeu sa ma ajute sa reusesc, dar deja o batalie e castigata. Razboiul? mai vedem.... nu-s singura care trebuie sa-si inteleaga snoava. De fapt asta facem toata viata, construim completand rebusuri. Putem sa ne ascundem dupa sinonime. Insa eu am acceptat ca orice cuvinte folosesc in acest rebus, intelesul e acelasi.
Nu-mi ramane decat sa astept sa-ti completezi propriul rebus. Ne potrivim?