Publicat in: 2013-02-08 09:35:00
Parem intr-un fel, dar suntem ceea ce parem?
O intrebare la care mintile filozofice se chinuie de secole sa raspunda, raportandu-se fie la cei din jur, fie la ele insele. Cred ca adevarul deriva din a afla in primul rand cum suntem, de a intelege si apoi, dar nu in cele din urma, din a accepta. Constatarea mea a fost aceea ca propria examinare poate sa ne ocupe tot timpul, mai ales in situatia in care sufletul si personalitatea sunt in continua evolutie ( mdificare sau completare). Asta si pentru ca multe din gandurile noastre reprezinta reactii la stimulii din jur. La o prima vedere s-ar contura nelinisti, dar e o aparenta. Pentru ca, cel putin, eu am inceput sa ma intreb.
Finalitatea demersului are drept scop de a reusi sa deosebim binele de rau, intrucat exprimarea " asa sunt eu", e doar o masca ce ascunde superficialitate si relaxare.
Adevarat! Trebuie sa ne adresam intrebari, fiind datori sa ne asumam propriile raspunsuri, pentru ca numai astfel ne antrenam sa facem fata raspunsurilor venite de la criticii nostrii.
Dar chiar si asa imaginea nu e completa nici pentru cei din urma, intrucat ecuatia nu mai corespunde rezultatului ce urmeaza a fi demonstrat, atunci cand examinarea se refera la un visator. El este imprevizibil, iti pare cunoscut, pentru ca in momentul in care te apropii sa devina un real mister. Nu te intreba niciodata de ce te respinge, caci frustrarea te slabeste...
Problema reala e atunci cand realizezi ca de fapt toti suntem un amestec de bine cu rau, iar acest continut este atat de omogen, incat lupta cu raul o ducem de fapt cu noi insine.
Ce-am putea face? Sa evadam in raspunsurile celorlalti...
2013-02-08 13:32:03