Publicat in: 2013-11-10 10:08:06
Ceştile de cafea faţă-n faţă despre esenţă îşi vorbeau
Una, jumătate goală şi alta, jumătate plină, se completau
Forme identice cu conţinuturi privite diferit
Scăldau în amăreala, fiecare, câte un zâmbet amăgit
Buzele celor doi sorbeau acelaşi gust, dar în alt ritm
Cuvintele formau poveşti, nimeni nu le-a mai oprit
Dar adevărul nu părea să iasă din ceştile de cafea
El stătea ascuns în timiditatea minţii, curaj n-avea!
"Oare ce gust are, buziţa ei de jos?
Oare cum arată cu sutienul scos?"
"Sper să nu-mi vadă pata ce s-a strecurat pe fustă...
Offf... de ce nu m-am îmbracat cu pantalonii croiţi la dungă?!"
Aceeaşi imagine prin ochii lor călătorea spre minte diferit
Ea acoperind defecte, el străduindu-se să le fi descoperit
Căci perfecţiunea nu există, deci n-o putem iubi
Ea spune: "să nu se vadă!", el: "arată-mi tot, nu mă răni!"
Ce simplu ar fi fost ca amândoi să fi-nţeles acelaşi lucru
Să îşi vorbească neîncetat, fără să-şi ascundă gândul
Să râdă împreună de pata aşezată imperfect pe a ei fustă
Astfel să-şi iubească zâmbetele născute sincer, rămânând în urmă...
Rămânând în urma crezurilor ce îi vor perfecţi
Principii ce îi fac mincinoşi şi câteodată prea drepţi
Căci asta a iubit el la prima ceaşca de cafea
Nu buza de jos, nu sânii, ci felul în care ea pata şi-o purta!