Publicat in: 2013-11-18 11:02:00
Copacul astăzi plânge cu picături scurse pe frunzele uscate
Dezhitratându-și putina viată, rămasă dupa amintiri de tine uitate
Privind cu crengile lăsate spre pământul protector
Prin ferestrele de neiubiri, de uri agăţate pe perdele trecător
Galben, timid, rușinat de vremuri si îmbătrânit
Își aude doar el, strigătul de ajutor acum rostit
Implorând s-aprinzi lumina dincolo de geam
Să-ți vadă toată fiinta cu fiecare vârf al său de ram
Rugându-se la cer să trimită pe el vântul
Așteaptă să fie scuturat, mai tare decât o face gândul
Și doar așa s-atingă sticla ce de tine transparent a fost separat
Atunci când a avut curajul să te iubească...pe tine...un om neimaginat!
Era mai simplu de erai un prinț dintr-o poveste închisă între coperți
Începând cu... a fost o dată ca niciodată, terminându-se cu adânci bătrâneți
Dar de fapt, când vede cum sticla de la geam se aburește la răsuflarea ta
Lacrimi curg, când tu..
Omule.... te-ndepărtezi....de fiecare dată când copacul, tremurând, ţi-a spus ceva!