Publicat in: 2013-12-02 09:29:29
De tine am crezut că m-am ascuns printre clădiri
Pe străzi înguste, încăpătoare doar cu câteva priviri
Lângă pereţi reci şi putreziţi de timp, m-am strecurat
Cu speranţa să-mi las pe ei iubirea, ca un desen furat
Ferestrele, ca tine la-ndemână, de mine s-au închis
Obloane-ntunecând şi ferecând cel mai frumos vis
Clădirile parcă crescând, de soare cărările-şi feresc
Caut intrarea, poate-n una dintre ele, astăzi te găsesc
Două balcoane mă-ndeamnă să încerc şi să ghicesc
Riscând să urc către etajul lor, chiar dacă de fapt mă rătăcesc
Emoţiile se-nmulţesc cu fiecare treaptă lăsată-n urmă
Recunosc ce greu am deschis uşa, învechită de atâta ură
A plâns la gestul meu, căci fericirea de-ntuneric s-a înconjurat
Culorile-au dispărut, astăzi cu negrul totul s-a amestecat
Doar parfumul tău, deşi nu-l văd îmi pare că-l îmbrăţişez
Te-adun puţin câte puţin din clădirea veche, găsirea ta fiind un crez
Încăperea de la etaj nu-i goală, dar nici plină de ceea ce credeam
Deschid uşa de la balcon, măcar razele de soare să fie ceea ce acum am
Am făcut un drum, în urma ta după indicii înşelătoare-am mers
Chiar de nu te-am găsit, să nu uiţi că mai urmează întotdeauna un vers!