Publicat in: 2013-12-11 06:16:16
Când ar fi să mor, nu vreau natura-nfuriată
De-ajuns vor fi lacrimi... lângă imaginea-mi uitată
Plânset de copii, căci mama lor nu le mai alină atunci durerea
"Copile drag, cuvintele de azi îţi admiră pentru-ntotdeauna frumuseţea"
Când ar fi să mor, fiica mea te rog cu dragostea-mi să nu te cerţi
Am iubit enorm, am greşit şi astăzi, în avans, te rog mult să mă ierţi
Vor plânge şi ei, lângă tine că nu m-au avut până la al lor sfârşit
Poate atunci, ca pentru tine, nu va conta suspinu-mi, ci doar când am zâmbit!
Când ar fi să mor, iubite, în ochii fiicei mele ai să mă vezi
Te rog strânge-i amintirile-n braţe, dacă acuma tu mă crezi
Şi lasă-mi iubirea la rădăcinile copacilor ce până la tăiere se vor sfătui
Dacă prin foşnetul de frunze, prin parfumul lor despre mine-ţi vor vorbi!
Când ar fi să mor, nu promit că mă voi putea întoarce
Voi lupta să nu vă las singuri, dar o să pierd totul prin a mea moarte
Iubite, te rog aici...de tine să ai tot timpul grijă, stând de strajă
Căci închisă-n întuneric nu voi da semne şi nu voi face nicio vrajă!
Când ar fi să mor, tristeţea voastră în liniştea-mi îşi găseşte începutul
Norii se vor aduna şi aprinşi îmi vor lumina etern sfârşitul
În zadar mă veţi chema, recitind în gând şi cu furie ale mele versuri
Fiica mea... şi tu, iubite... când ar fi să mor, duceţi-mi mai departe ale mele crezuri!