Publicat in: 2014-02-26 05:51:45

Desen: Adrian Serghie
Aş putea pretinde că am hotărât cumva
Aş putea minţi că ştiu ce las în urma mea
Aş putea uita totul, luând-o de la început
Aş putea ... să pot ce niciodată n-am putut!
Aş putea gândurile să le-mpart în vise fără legături
Aş putea viitorul să mi-l construiesc şi fără alte începuturi
Aş putea să renunţ la tot, dar mai ales la ceea ce nu am
Aş putea să nu te vreau, dar ... ştii ... altă dorinţă parcă n-am!
Amestec lucrurile şi imaginile între ele ca pe cărţile de joc
Cu mâinile pe cap mă-ntreb când voi arunca zarul cu noroc
În oglindă sunt cel dintâi, dar memoria-mi astăzi m-a uitat
Încercând să-nţeleg de ce, în locul tău, pe mine m-aş fi căutat!
Cu ai tăi ochi văd clar, cu ai mei aceeaşi întrebare, dar fără sens
Nu mai ştiu limita dintre speranţă şi vis, iar viitorul parcă-i şters
Căci dacă pân-acum am arhivat ce vreau în anii care vor urma
Azi, confuz fiind răspunsul, mi-e teamă să nu m-alungi cândva!
Am cunoscut şi frica, dar tot ea mă-mpinge să încerc
Să pot, fără să reiau ce-am zis ... fără să repet
Iar într-o zi, îmbătrânită de atâta mers, liniştea o voi găsi
Atunci, la marginea vieţii, necontând ce aş mai putea fi!
2014-03-02 21:07:05