Publicat in: 2014-03-12 09:03:24
Foto: Gabriela Doboş (Scăpărici)
Nu contează dacă e seară sau zi, nu contează dacă e rece sau cald, nu contează dacă eşti la început sau final, nu contează daca vii sau pleci, nu contează dacă te doare sau nu, nu contează dacă ai greşit sau nu, nu contează dacă ai minţit sau eşti minşit....
..........Contează doar să fii cu cei care te fac să te simţi bine, cei care îţi oferă cel puţin senzaţia fericirii ... contează SĂ NU TE SIMŢI SINGUR ŞI PĂRĂSIT....
Şi toate acestea depind de cei din jurul nostru .... de ei ... de voi ... sau de noi ... Privindu-i pe ceilalţi, simţim, poate uneori fără să înţelegem, cât de importanţi sunt ceilalţi pentru noi .... Până şi starea lor de rău ne ajută să trecem mai departe peste necazurile noastre. Este forma egoistă de supravieţuire ... Cândva, din cauza lipsei de experienţă, erau prieteniile fireşti, dar complexe în care râdeai la bucuria celuilalt, te înfuriai la furia celuilalt, te intristai la supărarea altuia .... fără să crezi că totul ar fi pierdere de timp. Era ca şi cum trăiai viaţa unor personaje ce nu depindeau de coperţile unei cărţi, de butonul ON de la televizor, de biletul de acces la teatru, ci de tine şi de deschiderea de a avea oameni în jur .... Era empatizarea perfectă, naturală şi hrănitoare pentru sufletul nostru. Acum, acceptând să căutam fericirea în noi, am renunţat să o mai găsim în relaţionarea cu cei din jur. Dar asta nu pentru că fericirea ar fi găsită, ci pentru că ne este teamă sa depindem de ceilalţi, de stările lor, de zâmbetul sau lacrimile primite ... Din nefericire sau nu (depinde din ce perspectivă observi) uităm definiţia IMPORTANŢEI ... Pentru tine, cititorule, ce este important? Sau ce se circumscrie acestei definiţii? Să-ţi spun despre mine, poate, cine ştie, te regăşesti printre rândurile mele şi dacă o faci ... revino la suprafaţa cuvintelor. Eu depind de comunicare ... asta trebuie să înţelegi ... că mă pierd dacă taci! Iar dacă taci este ca şi cum nu eşti, ca şi cum nu sunt ... iar dacă formăm un noi ... este ca şi cum nu suntem ... sau nu mai suntem, ca şi cum ne-am sinucis ... Când simt astfel, ţie ţi-e greu să vorbeşti, iar mie îmi este şi mai greu să ascult ... tăcerea ... pentru că nu ştiu ce spui ... şi disperarea este mai mare când înţeleg ce vreau eu şi poate nu ceea ce vrei tu ... Asta se întâmplă şi pentru că noi vorbim şi când tăcem ... dar într-o limbă străină pentru celalalt ... De cele mai multe ori tăcerea nu are o traducere fidelă, aşa ca orice text, scris chiar într-o limbă moartă ... E o traducere incompletă şi/sau inexactă! Adevărat ne este mai uşor să ne explicăm trăirile, ideile, cuvintele, dar tăcerea este cel mai greu de tradus .... Dar pentru că vreau să înţeleg şi să înţelegi, pentru că vreau să ştiu ce simţi şi să ştii ce simt, dar şi pentru că vreau să fiu lângă tine, chiar dacă fizic nu sunt ... hai să încercăm să ne traducem tăcerea în cuvinte ... asta şi pentru că deşi tăcem, noi existăm!
2014-03-13 02:01:21