Publicat in: 2014-02-17 05:39:13
Foto: Răzvan Pantescu
Pun câte-un gând deoparte, să-l păstrez mereu
Aşteptându-te să-l spargi spre fericire în momentul rău
Dar asta înseamnă să-mi fii alături şi cu mine să aduni
Multe secunde rele transformâdu-le în ani buni
Răspunsul nu sunt eu ... misterul ... suntem amândoi
Lumea revendicându-ne, chiar de nu crede etern în noi
Ce nu înţelegi că-ntotdeauna felul nostru va fi batjocorit?!
De ce te porţi de parcă la asta niciodată tu nu te-ai gândit?
Şi chiar de-mi negi fiinţa, spunând că-n vise nu mă regăseşti
Ca picăturile de apă, pe crezul tău exist, aşteptând să mă răneşti
Dar voi ierta, căci uit orgoliul când ochii continuu ţi-i privesc
Aş vrea să îi sărut, dar tot ei mă-ndepărtează, când mă răscolesc!
Nu pot să fug, nu vreau ... statornică din apă m-am format
Ca roua, în dimineaţa vieţii, pe tine, găsindu-te, m-am aşezat
Iar dacă regăsirea mă obligă circular, aici, la înc-un început
Mă dau şi peste cap, să nu pierd niciodată într-o secundă ce-am avut!
Renunţă la mândrie, înclină-te, doar astfel gândurile mi se scurg
Hrăneşte cu părţi din mine lumea-ţi, fără să te simţi de ea rupt
Căci ... ce sunt eu, probabil, cândva, va exista cu înţeles
Dar atunci amintirile nu vor mai fi ... nu vor mai avea sens!
2014-02-17 20:34:03