Potisme. Poezii de dragoste si ura. Pasiune si Frica. Iubire si dezlantuire

Publicat in: 2014-01-02 16:38:57

Foto: Ioan Balaşanu Strălucirea drumului îmi pare născută dintr-o simplitate prea curată Ce despică explicaţiile complicate parcă prea uşor şi dintr-o dată Făcându-ne să credem că drumul înainte e ceea ce ne aştepta Negând că lumina s-a născut din felul nostru de a fi cândva! Întrebările, ridicându-se spre cer, adună norii ce ar trebui să spele Regretele înecate deja în lacrimi, fără ca răspunsurile să mai spere Să devină trepte de urcare spre lumina eliberării absolute Din cauza a ceea ce am devenit, fiind doar linii netede şi mute! Însă frumuseţea ascunsă-ntuneric, răbdătoare îşi aşteaptă La rădăcini umede, să-i vină rândul, omorând a sa zăbavă Când cerul trecând în nefiinţă, culoarea în stană de piatră în dar o va primi Devenind cimitirul viu al sufletelor ce caută Divinitatea, pentru a o iubi! Deocamdată, peisajul pare că tace....păstrându-şi crezul de decor În care singurele mişcătoare sunt apa, copacii şi fiecare nor Dar când vom înţelege că toate sunt de fapt cuvântătoare Cuvântul nostru îşi va pierde sensul, iar noi...vom primi iertare!

Mei, Diana...De unde naiba sa stie potismele ce mai vrea el acum? Mai mult, din cat imi dau seama din text, potismele cred ca toti vrem sa fim iertati la un moment dat...Probabil nu vrea iertat, caci crede ca nu a gresit...Insa si el stie ca si cel mai bun lucru poate deveni la un moment dat o greseala, ramane doar sa vezi sau sa visezi la partea buna a situatiei...

Ioane, toată lumea doarme! :))) Să revenim, dacă tot îmi era dor de locul ăsta care s-a inventat pentru că ne place. Toate cântecele despre România sau Iasi recunosc asta! Potismele presupun în felul lor cum simte fiecare dintre noi. Cum să nu ne placă? O fac frumos, subiectiv, pozitiv... Pot "judeca" cât de vinovat este el...sau ea... se pare că numai ea a gresit, când a trecut pe trecerea de pietoni si nu stie ce-a lovit-o. El a încercat să linistească lucrurile cu ce-a avut si el la îndemână. Poate nu suntem vinovati de fapte. Ceea ce suntem determină terte să acționeze. Asta cu iertarea este leimotivul povestii. Fără dorinta de iertare nu ne-am mai autoflagela si n-ar mai fi la fel. Ce era de iertat sau de neiertat nu mai există. Dar ne place. Mie îmi place să mă cert cu el pentru că se ceartă cel mai bine din câți bărba'i am cunoscut. Îl ador când se răzbună. O face cu multă dragoste:) Nu poți să nu iubesti.

Diana, draga mea, tu nu vrei sa nu iubesti. Nu stiu daca nu poti, dar stiu ca nu vrei si asta imi place la tine, ca faci ce vrei. Si mie imi era dor de locul asta inventat tocmai pentru ca ne place! sau ne placem ? Doar el se cearta cel mai bine??? fuck! iar ma faci gelos! Ai dreptate! Fara dorinta de iertare, nimic nu ar fi la fel... dar chiar autoflagelare? cu bice si nuiele? Tot timpul neiertatul tinde spre iertare....dar cand nu mai exista? mai exista JUDECATA? e lipsita de obiect...si ramasa fara subiect! Chiar nu mai ai ce ierta? Daca spui da...asta pedeapsa! Ce-a lovit-o, femeie, pe trecerea de pietoni? Ce cantece despre Romania sau Iasi? Yo, Ioan, cat toata lumea asta doarme, cant doar " Iasule, Iasule, mandra cetate...numele tau tara strabate!"

eu nu vreau să nu mai iubesc. dar pot să nu mai iubesc. si îl anunț că Antonia-l iubeste mai mult. Vrea si poate. Nu ne întrebăm dacă-l iubeste la fel de bizar. Nu despre asta este vorba. Este liber acum, si eu la fel. Nu acum, poate nu în altă viață sau...