Publicat in: 2014-01-17 06:01:20
Foto: Ioan Balaşanu
Doi călăreţi pornesc la drum, c-o mare plină cu valuri de speranţă
Promiţându-şi luna de pe cer şi soarele cel mai puternic din amiază
Vuiet de vânt le-a fost singurul lor prieten
Ducându-le vise şi minciunile la limita unui etern
Greşeli nu contenesc să le strabată dorinţa de călătorie
Dar asta până acum nu i-a oprit, fiind condiţia de fericire
Însă se pare că lanţul de întrebări din când în când mai tulbură
Murmur de apă, nisip ascuns, priviri ce au menirea să strafundă
Pe cei doi călăreţi, valurile astăzi i-au separat
Se văd în continuare, dar pare un vis uitat
Fără să mai ştie unul de altul, împreună nu mai construiesc
Paşi pe calea speranţei, căci pare că nu se mai iubesc
Se mint unul pe altul cu iluzia uitării
De-ar fi aşa de simplu, calea e soluţia împăcării
Se pare c-au pierdut pe drum faptul cândva promis
Nu iubirea ... ci doar înţelegerea fiecărui păcat prins!
Ce să-ţi mai spun ... demult erau ei doi şi o singură întrebare
În versurile de-acum s-au părăsit unul pe altul pe aceeaşi mare
I-aş ajuta să nu se rătăcească, atât de multe cu timpul i-a legat
De-am fi în locul lor, ce-am putea face să pară tot uitat?