Publicat in: 2014-01-15 05:55:47
Foto: Maria-Magdalena Velişcu
Când vrei să ştii ce simt, mă cauţi printre rândurile scrise
Dar nicidecum în cuvinte, ci în cerneală-n picături prelinse
Ce unesc noţiuni, formând astfel o unitate de idei
Împărţite apoi în mulţimi întrebătoare, devenite între timp atei...
Ferestrele chipului tău oglindit, refugiul mi-au format
Am ales imagini ce nu se schimbă uşor, fiind de neuitat
Speranţa punându-mi-o în semnele unui algoritm viu
Logica şi matematica, mă pedepsesc lăsându-mi rezultatul în pustiu...
Dar chiar şi-aşa nu încerc să evadez din ele
Pentru a evita asta, voi pune probabil şi zăbrele
Dar nici tu nu mă poţi apăra de cei ce vor să spargă
Oglinda sufletului meu, căci vor de-acolo să mă scoată!
Atâta timp scurs am arătat câte puţin din mine
Dar am greşit ... căci deşi vor nu se pot abţine
Odată ce m-au cunoscut, fiind acea dată de înc-o judecată
Credinţa fals ajutătoare, fiind menită doar să mă socoată!
Nu vreau nimic concret palpabil, dar totuşi vreau urmări
Mi-e teamă că voi porni pe drumul întrebării, bâjbâind eterne căutări
Încerc să rezidesc un zid de care astfel să mă ţin
Căci răspunsurile ce le-am adunat azi, pentru mine-s prea puţin!
2014-01-15 08:39:31